Protest pentru cei orbi si surzi

Ma uitam la televizor si am observat o masa de oameni la Universitate. Nu ca ar fi prima oara cand se incearca o asa numita "revolutie". Anul trecut vreo 2 zile am fost si eu la acea "revolutie". Ma uitam pana sa plec in centru cum toti faceau "revolutie" pe internet. Toti isi dadeau cu parerea, toti erau a tot stiutori si cred ca daca ieseau toti cei care au comentat poate ca puteam sa numesc revolutie.
Si nu revolutia ma sperie. Sunt unul din persoanele care vor schimbare si inca tin ca solutia ideala pentru noi este monarhia. O singura persoana administreaza tot.
Ce ma sperie este aceasta diferenta. Din cartile de istorie stim ca eram un popor de luptatori. Ne vedeam de pamanturile noastre dar daca eram atacati era prapad. Ce ma sperie este frica oamenilor din zilele noastre. Trecutul sau prezentul nu conteaza nu s-a schimbat nimic. De ce spun asta? Atunci existau armuri azi veste antiglont, atunci existau cai, azi exista masini. Diferenta e asta, NOI, ca oameni.
Cine a bagat aceasta frica in noi? Chiar asa nepasatori am ajuns? Chiar asa de indiferenti? Am ajuns sa nu ne mai pese de nepotii nostrii si de viitorul lor. S-a ajuns la modul "Atat timp cat eu am, ei sa se descurce cum m-am descurcat eu".
Nu imi e frica de revolutie cat imi e de oamenii care fac revolutia.
Un sfat? Nu exista un indemn mai mare decat propriul nostru imn:

"Desteapta-te romane....pana nu e CHIAR prea tarziu"